Potrivit The Independent, dintre cei 258 de burgeri analizaţi, în două cazuri în care produsul era vândut drept vegetarian, se regăsea carne. De asemenea, trei dintre burgeri aveau în compoziţie ADN de şobolan, iar unul dintre produse conţinea ADN uman, potrivit Gândul.
În ultimul caz, cercetătorii susţin că poate fi vorba despre un fir de păr, o bucată de piele sau o unghie căzute din greşeală în timpul procesului de producţie.
Totuşi, aceste lucruri sunt permise în Statele Unite, unde în produse este acceptată o cantitate foarte mică de ADN de om sau şobolan.
Specialiştii spun că în cazul celui care conţinea ADN uman, cel mai probabil, este vorba de păr, piele sau unghie căzute accidental în procesul de producţie.
Alte nereguli observate în compoziţia burgerilor au fost legate de conţinutul indicat şi cel care exista, de fapt, în produs. Spre exemplu, un burger de fasole neagră nu conţine, de fapt, nici urmă de fasole neagră. Mai mult, în sandvişurile cu carne se regăsea carne de pui sau curcan, pe lângă cea de vită.
O altă problemă relevată a fost inadvertenţa dintre numărul caloriilor care era indicat pe etichetă şi cel conţinut, de fapt, de burgerii respectivi.
Sursa: Gândul